vineri, 23 iulie 2010
miercuri, 14 iulie 2010
Increderea
A avea incredere in ceilalti e o dovada de putere dar si de incredere in tine. Atunci cand te deschizi in fata cuiva o faci stiind ca orice s-ar intampla tu ai putea sa treci peste o eventuala dezamagire si-ti asumi toare riscurile.
In plus, cum ar fi sa traim toata viata, zi de zi, cu gandul ca cel de langa noi ne minte? Suna foarte trist..nu-i asa?
Nu toti putem face asta, si in nici un caz cu toata lumea, dar stiu sigur ca avem nevoie de persoane in fata carora sa ne deschidem si in care sa avem incredere.
Increderea este un instrument cu ajutorul caruia se construieste si se traieste.
In plus, cum ar fi sa traim toata viata, zi de zi, cu gandul ca cel de langa noi ne minte? Suna foarte trist..nu-i asa?
Nu toti putem face asta, si in nici un caz cu toata lumea, dar stiu sigur ca avem nevoie de persoane in fata carora sa ne deschidem si in care sa avem incredere.
Increderea este un instrument cu ajutorul caruia se construieste si se traieste.
joi, 8 iulie 2010
Criminal Minds
Da...titlul are legatura cu serialul ce poarta acelasi nume. De cateva zile ma uit in fiecare zi, oricand imi gasesc timp liber, la cel putin 4 episoade. Cazuri peste cazuri, de-ti ramane inima in loc. Pentru mine e "the maximum thrill" ce pot suporta. Nu ma pot uita la vre-un film horror decat poate obligata si dupa ce-am avertizat pe toata lumea ca s-ar putea sa ma ascund sub pat, sa tip ca si cand totul s-ar intampla cu adevarat, sau sa ma ridic chiar in picioare de frica si emotie.
Problema e alta despre care vreau sa vorbesc. Ultimul episod vizionat a avut cele mai profunde implicatii psihologice dupa parerea mea. Dintre toate a reusit sa imi provoace acea neliniste si m-a facut sa ma intreb: Oare eu ce-as fi facut?
3 prietene foarte bune au fost rapite si lasate in frig, fara mancare si apa intr-un buncar. Li s-a spus ca salvarea depinde doar de ele, iar tot ce trebuie sa faca e sa decida."Una dintre voi trebuie sa moara! E alegerea voastra." Imi imaginez ca toata lumea crede ca nu ar fi in stare de asa ceva si ar alege sa moara de foame decat sa-si ucida unul din prieteni. Cel mai probabil e ca, la fel ca in serial, asta nu se va intampla. Cineva va muri in final. La inceput vei refuza categoric, dar pe masura ce timpul trece, foamea chinuindu-te nu vei mai cauta toate motivele pentru care sa nu faci ci pentru care sa faci. Instinctul de supravietuire e cel ce te va ghida de-acum incolo. Asta pana cand te salvezi si iti revine constiinta, trezita ca din somn. Un lucru ce te va urmari toata viata. Tot ce simteai, credeai despre tine,despre altii, nimic nu va mai fi la fel.
Acesta e cosmarul suprem. Recunosc ca am si plans de data asta cu cele mai adevarate lacrimi. Am reusit sa ma individualizez cumva cu victimele si parca am putut simti frustrarea, frica nemasurata, teroarea si m-a dezechilibrat emotional.
Oare tu ce-ai fi facut?
Problema e alta despre care vreau sa vorbesc. Ultimul episod vizionat a avut cele mai profunde implicatii psihologice dupa parerea mea. Dintre toate a reusit sa imi provoace acea neliniste si m-a facut sa ma intreb: Oare eu ce-as fi facut?
3 prietene foarte bune au fost rapite si lasate in frig, fara mancare si apa intr-un buncar. Li s-a spus ca salvarea depinde doar de ele, iar tot ce trebuie sa faca e sa decida."Una dintre voi trebuie sa moara! E alegerea voastra." Imi imaginez ca toata lumea crede ca nu ar fi in stare de asa ceva si ar alege sa moara de foame decat sa-si ucida unul din prieteni. Cel mai probabil e ca, la fel ca in serial, asta nu se va intampla. Cineva va muri in final. La inceput vei refuza categoric, dar pe masura ce timpul trece, foamea chinuindu-te nu vei mai cauta toate motivele pentru care sa nu faci ci pentru care sa faci. Instinctul de supravietuire e cel ce te va ghida de-acum incolo. Asta pana cand te salvezi si iti revine constiinta, trezita ca din somn. Un lucru ce te va urmari toata viata. Tot ce simteai, credeai despre tine,despre altii, nimic nu va mai fi la fel.
Acesta e cosmarul suprem. Recunosc ca am si plans de data asta cu cele mai adevarate lacrimi. Am reusit sa ma individualizez cumva cu victimele si parca am putut simti frustrarea, frica nemasurata, teroarea si m-a dezechilibrat emotional.
Oare tu ce-ai fi facut?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)