Se mai intampla...

E uimitoare placerea unor oameni de a te face sa te simti ca si cand nu le-ai fost niciodata prieten cand stii in sufletul tau ca le-ai purtat de grija intr-un mod genuin.
Mi-amintesc o zi cand am iesit repede de la servici si am fugit prin magazine sa cumpar cadou pentru acea prietena de-atunci. De-abia reusisem sa strang banutii necesari, erau tot ce aveam dar atunci mi s-a parut ca ii folosesc in cel mai bun mod posibil. Am stat ore intregi pana am gasit ce imi doream si am avut grija sa impachetez in cel mai vesel mod posibil. Iar acum nici nu mai vorbeste cu mine. Si cel mai dificil lucru e ca nu stiu de ce.  M-am gandit la ea mereu, incat doream sa-i ofer ceva la intoarcerea mea definitiva, dar inca a ramas pe raftul bibliotecii mele. Imi va aminti de faptul ca oamenii te resping, nu apreciaza ce faci si uneori dau cu piciorul la tot ce-ai putut sa le oferi. Imi va aminti ca asa am facut si eu odata. Imi va aminti ca trebuie sa ma inconjor doar de oameni adevarati. Ca ce a fost din fericire nu mai este. Vremurile se schimba si mergem spre alte zari, unde gesturile noastre au valoare.
Cat poate gresi un om incat sa-l dai asa uitarii? Eu nu stiu...

Si la fel de uimitor este cand unii oameni se comporta ca si cand esti obligat sa continui sa-i ridici in slavi. Nici macar de prietenie adevarata nu-s in stare, dar ei o solicita de la altii, ca pe o obligatie fata de persoana lor egocentrista. De-a dreptul niste vampiri sociali. Ce sug toata forta vitala din tine, tot ce ai avut...pana te lasa intr-un sant cand termina cu tine. Ei nu insista, nu se baga in sufletul tau pentru ca au prea mult orgoliu de sine, dar tu nu ai voie sa posezi asa ceva. Oameni ce au mereu pretentia ca lor li se cuvine totul pentru ca altii au fost prea prosti si le-au cazut in capcana lor de oameni foarte draguti aparent, dar ce abia asteapta sa te doboare cu prima ocazie.

Si e uimitor cum am ajuns sa ma frustreze astfel de lucruri cand nici nu ar trebui sa le bag in seama. Dar m-am saturat de pseudo-grija, oameni ce stau degeaba, oameni ce se dau mari iubitori de natura, ce nu stiu sa incurajeze un om, ce mereu au gandul ca ce fac ei e mai important decat ce fac altii, de oameni care se plang de alti oameni (aici azi fac prezenta si eu), care se plang de faptul ca nu exista prietenie, ca prietenii adevarati nu ii injunghie pe la spate, de oamenii ce nu produc nimic, ce stau pe spinarea altora ca o capusa, de plangaciosi si plangacioase, de oamenii ce se streseaza pentru absolut fiecare lucru marunt din viata lor la fel de marunta, de oamenii ce au noroc chior, fara sa munceasca pentru ce au si etc. Is satula si de mine, don't worry...

Prieteni ce pleaca

Tocmai ce-am citit urmatoarele cuvinte: "Prietenii raman prieteni. Cei care nu raman inseamna ca nu au fost" si m-a inundat un sentiment de indignare.  Ce curaj ai sa spui lucruile acestea? De parca totul s-ar invarti in jurul tau: ceilalti trebuie sa-ti fie tie prieteni, ceilalti trebuie sa ramana pt tine oricat ai nevoie, ceilalti trebuie sa te ridice, ceilalalti, ceilalti, ceilalti, anytime, anyplace, anywhere, iar tu pur si simplu sa culegi "roadele" prieteniei lor. Te-ai gandit vreodata ca tu lui nu ai reusit sa-i fii prieten pentru ca erai mult prea absorbit de bunastarea propriei persoane, si celui din urma, pus in fata acestui egocentrism nu i-a ramas decat sa plece de langa tine?
Gandeste-te putin cateva clipe daca nu din vina ta a plecat acea persoana...pentru ca nu ai stiut sa ii fii alaturi cand avea nevoie. Evident ca nu! Ea a plecat de langa tine doar pentru ca a fost un ipocrit ce nu merita nici sa  o privesti in ochi sau sa-i mai adresezi vreun cuvant...pentru ca a fost pe interes si tot ce dorea de la tine e sa-i sufli ocazional in partea dorsala, scuzati expresia. Evident ca nu se gandeste nimeni la partea lui de vina. Dar cine sa-si mai aminteasca orele pierdute in care iti asculta toate bazaconiile de la noua culoare de oja pana la despartirea groaznica, eventual temporara, de prietenul tau, de faptul ca nu stii cu ce sa-ti umpli timpul si de faptul ca te intalnesti cu oricine numai cu prietenul care acum e plecat nu. Dar cine sa-si aminteasca... A plecat pentru ca nu ti-a fost prieten si cu asta basta. Hai sa ne victimizam o viata intreaga ca nu avem prieteni, ca nu mai exista prietenie adevarata in zilele astea ca doar e la moda. Dar raspunsul e chiar simplu: cand vei fi prieten bun si iti vei da silinta nu va mai pleca nimeni de langa tine. Prietenia este un fir cu doua capete. Cei implicati sunt la fel de responsabili de orice reusita a relatiei lor cat si de o ruptura.
Grow up!

Merit tot ce mi se intampla si pentru toate acestea sunt principala vinovata. De la inceput pana la sfarsit, pentru fiecare punct si virgula. Am meritat zilele ce le-am plans si fiecare respingere. Merit ca mi-am pierdut tot respectul de sine, iar implicit si respectul altora pentru mine si pentru timpul meu. Merit tot ce mi se intampla si inca pe-atat mai mult ce are sa apara. Sunt tratata exact asa cum merit, si fiecare om ce ma cunoaste sau nu, are dreptate sa creada tot ce deja crede, iar eu merit sa creada si ultima grozavie. Merit sa fiu uitata de persoanele la care am tinut cel mai mult si merit ca aceleasi sa nu se mai intoarca niciodata. Caci nici un om nu a gresit, a jignit, a ranit si a dezamgit mai mult ca mine!