Alteori, cand ma plimb pe strazile pustii, doar eu si gandurile mele, imi doresc sa fii cu mine. Sa pasim pe drumul pietruit imaginandu-ne ca ne indreptam spre un loc in care totul va fi bine, iar noi ne vom avea unul pe altul. Si se aude doar zgomotul pasilor nostri, si e perfect...Cateodata, cand sunt atat de bucuroasa sa ma intorc la tine, intre noi pamantul se crapa, iar la mijloc e abisul. Iar eu cad in genunchi cu o ultima speranta: sa pot crea o punte...Si puntea apare, chiar daca e sub forma unei sarme fragile. Iar in acel moment ma transform in acrobat. As fi putut sa cad de atatea ori, dar dorinta de ajunge la tine a fost prea mare. Desi am alunecat de multe ori, am reusit sa ma prind de sarma. M-am taiat in palma, dar nu m-a durut pe moment niciodata, ci mereu mai tarziu...Important era ca ajungeam pe partea cealalta. Si eram langa tine, si era perfect...
Insa mereu, mereu vreau sa fii acolo unde iti este cel mai bine.
