Copilul din noi poate fi ori liber ori adaptat. Cel liber se manifesta prin spontaneitate, isi exprima deschis sentimentele, dorintele si trairile, o atitudine ce nu ne permite sa fim idiferenti fata de ce se intampla, suntem sensibili si curiosi, manifestandu-ne fara cenzura. Este o atitudine potrivita pentru a linisti spiritele intr-o conversatie defectuoasa, dar ce nu este tolerata pentru mult timp, caci o exprimare nediplomata este greu de suportat de catre ceilalti. Copilul adaptat se manifesta in cazul cand ne adaptam dorintele si nevoile fata de ceilalti, ajutandu-ne astfel sa ne adaptam social si sa trecem peste eventuale conflicte.
Si aceasta instanta imi pare mult mai interesanta decat celelalte doua pentru ca isi are radacinile in copilarie, depinde de felul in care am fost invatati sa reactionam in diferite situatii pentru a atrage atentia si a ne face, pana la urma, auziti. Conteaza atat de mult de educatia primita si atmosfera din familie, practic nu a depins foarte mult de noi, si totusi ne defineste intr-o mare masura. Iar in final, cred ca sunt necesare ipostaza de adult si parinte impreuna pentru a o "acoperi", sau altfel spus pentru a crea un echilibru al eului nostru.
Si desi aceste ipostaze sunt involuntare si mereu prezente, constientizarea lor ar putea duce la anumite schimbari in vederea atingerii echilibrului, dar niciodata la eliminarea uneia dintre ele.
Si cum se zice: fiecare avem un copil in noi, dar e alegerea noastra in ce sens ne va influenta comunicarea si tranzactionarea cu ceilalti, pozitiv sau negativ, eficient sau ineficient.
