"Am spus:
-Spune-mi, cine sunt.
-Esti Amrita. Am stiut din momentul in care ai pus piciorul in tara asta.
-Intoarce-te spre mine, Mircea, dragul meu. Am venit de departe sa te vad. Nu te uiti la mine?
-Asculta, Amrita, spune el sprijinindu-se de etajera cu carti, de parca alfel s-ar prabusi, lasa-ma sa-ti spun: eu am vazut toata povestea asta altfel. Nu spun ca eu am dreptate. Poate ca si tu ai dreptate. Ce tot spun eu poate, cu siguranta ca tu ai dreptate.
-De ce nu mi-ai raspuns a scrisori? Le-ai primit?
-Da, erau foarte scurte, doua sau trei randuri.
El imi arata cu degetele care randuri erau.
-De ce nu mi-ai raspuns? Putin sau mult, asa se cadea sa te porti?
-Cine se gandea la ce se cade? Si, dupa o pauza: Iti spun, experienta asta a fost atat de ...atat de sacra, incat niciodata nu m-am gandit ca as putea s-o traiesc din nou. Astfel incat eu te-am scos din spatiu si din timp.
-Adevarul e ca sperai sa te uit in noua mea viata.
-Nu, nu, Amrita. Nici macar pentru o clipa nu m-am gandit ca ai putea sa ma uiti.
El scoase o carte din raft.
-Numai ca n-am stiut niciodata ca ai vrea sa ma vezi.
-Dar vezi, eu mi-am implinit visul. Sunt aici.
-Asta pentru ca tu esti Amrita, indestructibila Amrita. Pot eu oare ceea ce poti tu?
-Nu mai suport flecarelile astea. Intoarce-te Mircea, vreau sa te vad.
El sta nemiscat si, brusc, pentru ca intre noi sunt aproape trei metri, ridic glasul.
-Cum as putea sa te privesc? Oare Dante s-a gandit, macar, s-o priveasca pe Beatrice cu ochii carnii?
Tremur toata. Ma infurie zapaceala lui. Omul asta traieste intr-adevar in lumea ireala a fanteziei. De unde i-o fi scos pe Dante si Beatrice?
-De ce spui ca m-ai asezat dincolo de spatiu si timp? Am devenit stafie? In ce lume de vis, in ce rai obscur traiesti tu, Mircea? Eu apartin lumii adevarate, sunt Amrita din carne si sange, stand in mijlocul biroului tau, in picioare, asta e adevarul. Va trebui sa-l admiti. Debaraseaza-te de mentalitatea asta evazionista.
-Ce sa fac, Amrita? Tu ai sot, iar eu am o sotie. Ce mai pot spune acum?
Sunt socata peste masura. Am amutit. Ce tot spune omul asta?
-Mircea, ai citit atat de mult, dar n-ai dobandit intelepciunea. Nu vorbesti ca un barbat intelept. Este dragostea un obiect material care poate fi smuls unuia si incredintat altuia? E dragostea o proprietate sau o podoaba? O lumina, Mircea, o lumina la fel cu cea a intelepciunii sau a cunoasterii, asta este lumina dragostei. Lumina inteligentei are o limita, ea nu actioneaza decat intr-o singura sfera, dar lumina iubirii e mult mai stralucitoare, ea arata toate lucrurile in adevarata lor infatisare. Indata ce lumina asta s-a aprins, lumea intreaga se umple de iubire. Pana si lucrurile dizgratioase devin placute. Crede-ma, Mircea, sotul meu mi-a devenit cu mult mai drag din clipa cand mi-am adus aminte de tine. Niciodata nu l-am iubit atat de mult inainte. Ma crezi?
A dat din cap in semn de aprobare.
-Desigur, desigur. E adevarat.
-Ce e adevarat?
-Tot ce spui tu e adevarat, tu ai spus intotdeauna numai adevarul.
-Da. M-am consacrat adevarului si numai adevarului. Si astfel am ajuns in stare sa recunosc adevarul suprem. Nu este o sarcina usoara, trebuie sa ignori privirile incruntate ale societatii care te inconjoara. Ce-o sa spuna lumea daca o sa afle ca am ajuns aici? E usor oare sa vin si sa te vad dupa patruzeci si doi de ani?
-Nu, deloc. Eu n-as fi fost in stare s-o fac.
.....
-Mircea, ti-o spun, fantezia e frumoasa iar adevarul e si mai frumos. Dar adevarul pe jumatate e teribil. Adori fantasticul si irealul. Dar acum eu am venit cu adevarat, pentru a savarsi o fapta cu neputinta de infaptuit.
Statea tot cu spatele spre mine. Mi-am intins spre el mana dreapta.
Mintea mea e lucida si ferma. Il voi elibera din lumea lui de fantasme. Ne vom putea vedea unul pe altul in aceasta lume adevarata.
-Trezeste-te, dragule, trezeste-te!
Mircea nu se intoarce, isi tine capul in jos, e hotarat sa nu se intoarca.
-Ce vrei de la mine?
-Pacea. Vreau sa-mi redai pacea.
-Ha, Ha, isi da el capul pe spate, cum as putea eu sa-ti redau pacea, cand eu nu am pace in mine?
Incepe sa rada. Mi-e frica. Spaima imi strange inima. Si-o fi pierdut mintile? De ce nu poate simti adevarul, frumusetea si binele? Il intreb deodata:
-Cantai minunat la pian. Mai canti si acum?
-Nu. M-am lasat de foarte multa vreme.
-De ce?
La ce bun? Pierdere de vreme.
..
-Mircea, sunt aici, in biroul tau, o faptura umana din carne si sange. Nu un simbol, nu un mit. Asta nu inseamna nimic pentru tine? Beatrice s-a dus in paradis si acolo s-a intalnit cu Dante. Ea era o fantoma, o umbra, dar chiar nu inseamna nimic pentru tine ca eu am venit in viata cea adevarata?
El a vorbit fara sa se intoarca, incet si inabusit:
-E o minune. Ce minune! Le-as spune pesimistilor: cine stie care sunt puterile vietii? Ce se poate intampla si ce nu? Nu m-am gandit niciodata ca ar exista o sansa sa te intalnesc.
-Bine, atunci intoarce-te cu fata.
S-a rasucit spre mine, dar isi tinea capul plecat. Nu putea privi in sus, inca nu era pregatit sa ma intalneasca. Am pledat:
-De ce nu ma privesti, Mircea? Ai scris in cartea ta ca, daca m-ai intalni, m-ai privi drept in ochi. Ai uitat?
-Oh, asta a fost cu atata timp in urma!
-Stii, lumea ma intreaba cat timp ai stat la noi. Cat ai stat, Mircea? Nu-mi pot aminti.
-O mie de ani!
-Da? Atunci mai stii cine esti tu? Cine suntem noi? Am venit sa te vad pe tine, cel pe care arma nu-l poate strapunge iar focul nu-l poate arde.
El a spus in sanscrita: "na hanyate hanymane sharire", asta nu moare, cand trupul moare.
-Bine, si atunci? Acel tu care nu are inceput, mijloc si sfarsit, pe acela am venit sa-l vad in tine. Daca ma vei privi, crede-ma, intr-o singura clipa am sa te duc exact in locul in care ne-am intalnit pentru prima oara.
Mircea si-a ridicat fata. Ochii ii erau opaci. Oh, nu, cele mai rele temeri ale mele s-au adeverit: ochii lui au devenit de piatra. El nu va mai putea sa ma vada niciodata. Ce trebuie sa fac? Nu mai am puterea sa aduc lumina in ochii aceia, nu mai am lampa in mana, cine stie cand i s-a irosit uleuiul si cand i s-a stins palpairea, tot purtata de-a lungul acestui drum. Spaima m-a schimbat, nu mai sunt Amrita. Am redevenit o faptura muritoare, acum gandesc ca el: E intr-adevar prea tarziu
Ma indrept spre usa printre mormanele de carti, cand aud vocea lui Mircea vorbind in urma mea:
-Amrita, asteapta putin. De ce te lasi doborata acum, cand timp de atatia ani ai fost atat de curajoasa? Iti promit ca am sa vin la tine si, acolo, pe malurile Gangelui, am sa ma arat tie asa cum sunt eu cu adevarat."

Dragostea nu moare - Maitreyi Devi

Don't tell me the sky is the limit when there are footprints on the moon

Chiar daca...

"Chiar daca ma vei prinde sub plasa de otel
N-am sa strig.
Golurile se vor mari de la sine
Destul ca sa-mi scot mana si sa cuprind luna.

Si de vei face ziduri de piatra
Nicicand n-ai sa zidesti inchisoare pentru mine.
Pietrele se vor narui de la sine
De indata ce voi aparea eu.

Daca ma vei exila si ma vei trimite pe un ocean
Intr-o barca gaurita
Am sa desfid oceanul
Si n-am sa pierd nici aceasta batalie marina.

Sau daca ma vei trimite in desertul Saharei
Unde nisipul dusmanos e fierbinte,
Deodata va sufla parfum de iasomie
Ca sa-mi umple serile pustii.

Ai uitat ca intr-una din primele noastre dimineti
Mi-ai pus in mana o sageata care poate ochi sunetul
Si ca tu ai fost cel care m-a invatat
Sa trag la tinta fara gres.

Si azi, daca vrei sa ma umpli de intuneric
De nu-mi mai pot vedea drumul,
Fii sigur c-am sa netezesc cerul
Si am sa umplu lumea de lumina intr-o noapte fara luna.

N-ai decat sa stai cu spatele intors la mine,
Am sa-ti umplu cerul cu un cantec
Tacut ca o raza. Iar tu, mirat, n-ai sa stii
De unde vine revarsarea aceasta de lumina."