marți, 21 decembrie 2010

Chiar asa

Uneori am impresia ca sunt invizibila. Prezenta mea trece neobservata ca cea a unui tablou agatat pe un perete pe langa care treci in fiecare zi. Cuvintele mele nu mai trezesc nici o emotie. Iar eu continui oricum, in fiecare zi, sa fiu prezenta si sa-mi fac treaba: de a infrumuseta un perete. Unul dintr-o casa cu atat de multi pereti....
Intr-o zi o sa sar din cui si ma voi muta pe altul; sau poate ma va cumpara cineva care chiar are nevoie de mine: sa observe culoarea, povestea, caldura, semnificatia tabloului si nu doar cenusiul peretelui.

vineri, 17 decembrie 2010

joi, 16 decembrie 2010

Ghimpii

Eram copil. Mi-aduc aminte, culegeam
odată trandafiri sălbatici.
Aveau atâţia ghimpi,
dar n-am vrut să-i rup.
credeam că-s muguri-
şi-au să înflorească.

Te-am întâlnit apoi pe tine.
O, câţi ghimpi, câţi ghimpi aveai!
dar n-am voit să te despoi -
credeam c-o să-nflorească.

Azi toate astea-mi trec
pe dinainte şi zâmbesc.
Zâmbesc şi hoinăresc prin văi
Zburdalnic în bătaia vântului.
Eram copil.

joi, 9 decembrie 2010

:)



"Si-arata-mi portul cu lumina ta maiastra.
Eu nu voi fi la mare departare,
Atras mereu de tine, prin fire urzitoare."

In clipa mortii - Jim Crace

joi, 14 octombrie 2010

About myself [update]

Desi am crezut ca am scapat demult de tema in care trebuie sa ma caracterizez pe mine, la Business Communication mi s-a facut o surpriza:
  • Make a description about yourself starting with personal identity, strong points, qualities that help in life, abilities, talents, weak points and finishing with 3 personal objectives and the name of a person you admire.
Ceva mai greu nu se poate cand esti un om neinteresant din multe puncte de vedere, dar atat timp cat va respecta structura nu va putea sa spuna nimeni ca nu mi-am dat macar silinta. De ce o scriu si aici? Pentru ca intr-o zi sa pot revini si sa analizez cum si daca m-am schimbat. Eu sper ca asa va fi.


My name is Madalina, but everyone is calling me Mada, lately with two exceptions: one is calling me by another girl's name and the other one by weird nicknames that have no translation in English. My birthday is on 14-th of November, year 1989 and I was born in Iasi, a town too small for my dreams. I have a small family, with only four members. My brother's name is Vlad and he is with 4 years younger than me. He is everything that I am not: funny, energetic, likes playing guitar. My mother and my father are a really nice couple and I hope that I will be that in love with my husband as they are with each other over almost 22 years of marriage.

Maybe it is not every time a strong point when dealing with people, but sincerity is one of the things that characterize me the best and keep my conscience clean. I have a developed sense of fairness and I fight all the time to get what i think that i deserve and I am never satisfied with less, even when it comes to relationships or a final grade. I am one of the most loyal and trustworthy person you will ever meet, but these virtues never brought me any appreciation from others. My whole life I was and I will ever be an idealist. Usually I have a clear sketch in mind of my dreams and hopes, thus I immediately recognize them when they materialize in front of my eyes. One thing that really disappoints me about myself is the lack of talents. I did all sort of things across the years but nothing came as a natural talent and made me realize that if  I want to do something I will have to work three times harder than the others.

Talking about weak points, the fact that I tend to over exaggerate comes first in mind. Radical most of the time: for me every thing is black or white. I never react in a positive way to critics. For example, if someone criticizes my work or the way I act and talk, I automatically close myself towards that person, but I am working on this bad attitude and I am confident that sooner or later I will witness big improvements.

The most important experience and accomplishment in my life was getting a job. Passing the first interview that I have ever been to with success made me more confident in who I am and in what I can do. Now I have the chance to get the experience that every student is required to have when graduated if he wants a better job, the chance to meet different people and interact with all kinds of situations.

 Returning to dreams and plans, my short term objective is going with an Erasmus scholarship in the first semester of the third year of faculty. I think that it will be a great opportunity for me to be part of another environment, to discover a new country, to experience and learn, in the same time. After getting my license in Business Administration, I plan to go in Bucharest to get a Master’s Degree in Actuarial Science (the discipline that applies mathematical and statistical methods to assess risk in the insurance and finance industries) and then looking for a job in this field of study. What will come after I succeed materializing these goals, I hope it will be a happy family life full of satisfactions.

 I am interested to work in the financial or risk management field, so in other words, I will have a job as an actuary for a big company. Actuaries mathematically evaluate the likelihood of events and quantify the contingent outcomes in order to minimize losses, both emotional and financial, associated with uncertain undesirable events. Since eleventh grade, when I found out about this kind of job, I could not think of doing something else. My ability in solving problems and foreseeing different outcomes and my inclination towards mathematics and economics made me decide that I could succeed in this kind of job if I would work hard and concentrate a big part of my energy in study. Altough this is my dream job, I think that family is more important, and if someday these two parts of my life would not get along with each other, I would eventually give up on it and do something else and I know for sure that I would not be disappointed with this decision. 

My father is the one who supported me the most in all I have done so far. Because of him, now, reading is one of my favorite activities. Is the most hard working man I know and his abilities are so various that there is almost nothing he can not do. From an early age he taught me that it is very important to make good decisions, to keep my head up whenever something goes bad, and that always I could count on his support. From him I have learned the value of a promise, about honesty and courage, generosity and to understand the world around me. 




 And that's me...

    sâmbătă, 9 octombrie 2010

    vineri, 8 octombrie 2010

    " Ratiunea ne ofera multe posibilitati in acelasi timp. Intuitia o alege fara gres pe cea mai buna. Daca ai sa tii minte acest lucru, n-ai sa te mai inseli si ai sa faci intodeauna cea mai buna alegere.
    -Intotdeauna?
    -Intotdeauna!
    -Chiar si cand e vorba de suferintele inimii?
    -Mai ales atunci!Nu face pe prostuta! O, e atat de simplu, si totusi oamenii traiesc o viata intreaga si nu sunt in stare a intelege. Asculta-ma: nu trebuie decat sa inchizi ochii si sa faci primul lucru ce-ti trece prin minte. M-auzi? Nimic mai mult. Un om nu poate dori decat un singur lucru o data."

    sâmbătă, 11 septembrie 2010

    Closer than veins

    AZI simt cum cerul se prabuseste pe mine... Parca ma pune la pamant si ma frange sub bolta plina de nori intunecati. Ma obliga sa simt nepuntinta si singuratate. Sufletul mi se zgribuleste la atingerea ierbii jilave. Pamantul devine cu fiecare secunda ce trece mai aproape si decat venele.

    Niciodata nu am avut mai multa nevoie de un sfat ca acum.

    sâmbătă, 4 septembrie 2010

    Intr-o zi...

    vineri, 20 august 2010

    "Am spus:
    -Spune-mi, cine sunt.
    -Esti Amrita. Am stiut din momentul in care ai pus piciorul in tara asta.
    -Intoarce-te spre mine, Mircea, dragul meu. Am venit de departe sa te vad. Nu te uiti la mine?
    -Asculta, Amrita, spune el sprijinindu-se de etajera cu carti, de parca alfel s-ar prabusi, lasa-ma sa-ti spun: eu am vazut toata povestea asta altfel. Nu spun ca eu am dreptate. Poate ca si tu ai dreptate. Ce tot spun eu poate, cu siguranta ca tu ai dreptate.
    -De ce nu mi-ai raspuns a scrisori? Le-ai primit?
    -Da, erau foarte scurte, doua sau trei randuri.
    El imi arata cu degetele care randuri erau.
    -De ce nu mi-ai raspuns? Putin sau mult, asa se cadea sa te porti?
    -Cine se gandea la ce se cade? Si, dupa o pauza: Iti spun, experienta asta a fost atat de ...atat de sacra, incat niciodata nu m-am gandit ca as putea s-o traiesc din nou. Astfel incat eu te-am scos din spatiu si din timp.
    -Adevarul e ca sperai sa te uit in noua mea viata.
    -Nu, nu, Amrita. Nici macar pentru o clipa nu m-am gandit ca ai putea sa ma uiti.
    El scoase o carte din raft.
    -Numai ca n-am stiut niciodata ca ai vrea sa ma vezi.
    -Dar vezi, eu mi-am implinit visul. Sunt aici.
    -Asta pentru ca tu esti Amrita, indestructibila Amrita. Pot eu oare ceea ce poti tu?
    -Nu mai suport flecarelile astea. Intoarce-te Mircea, vreau sa te vad.
    El sta nemiscat si, brusc, pentru ca intre noi sunt aproape trei metri, ridic glasul.
    -Cum as putea sa te privesc? Oare Dante s-a gandit, macar, s-o priveasca pe Beatrice cu ochii carnii?
    Tremur toata. Ma infurie zapaceala lui. Omul asta traieste intr-adevar in lumea ireala a fanteziei. De unde i-o fi scos pe Dante si Beatrice?
    -De ce spui ca m-ai asezat dincolo de spatiu si timp? Am devenit stafie? In ce lume de vis, in ce rai obscur traiesti tu, Mircea? Eu apartin lumii adevarate, sunt Amrita din carne si sange, stand in mijlocul biroului tau, in picioare, asta e adevarul. Va trebui sa-l admiti. Debaraseaza-te de mentalitatea asta evazionista.
    -Ce sa fac, Amrita? Tu ai sot, iar eu am o sotie. Ce mai pot spune acum?
    Sunt socata peste masura. Am amutit. Ce tot spune omul asta?
    -Mircea, ai citit atat de mult, dar n-ai dobandit intelepciunea. Nu vorbesti ca un barbat intelept. Este dragostea un obiect material care poate fi smuls unuia si incredintat altuia? E dragostea o proprietate sau o podoaba? O lumina, Mircea, o lumina la fel cu cea a intelepciunii sau a cunoasterii, asta este lumina dragostei. Lumina inteligentei are o limita, ea nu actioneaza decat intr-o singura sfera, dar lumina iubirii e mult mai stralucitoare, ea arata toate lucrurile in adevarata lor infatisare. Indata ce lumina asta s-a aprins, lumea intreaga se umple de iubire. Pana si lucrurile dizgratioase devin placute. Crede-ma, Mircea, sotul meu mi-a devenit cu mult mai drag din clipa cand mi-am adus aminte de tine. Niciodata nu l-am iubit atat de mult inainte. Ma crezi?
    A dat din cap in semn de aprobare.
    -Desigur, desigur. E adevarat.
    -Ce e adevarat?
    -Tot ce spui tu e adevarat, tu ai spus intotdeauna numai adevarul.
    -Da. M-am consacrat adevarului si numai adevarului. Si astfel am ajuns in stare sa recunosc adevarul suprem. Nu este o sarcina usoara, trebuie sa ignori privirile incruntate ale societatii care te inconjoara. Ce-o sa spuna lumea daca o sa afle ca am ajuns aici? E usor oare sa vin si sa te vad dupa patruzeci si doi de ani?
    -Nu, deloc. Eu n-as fi fost in stare s-o fac.
    .....
    -Mircea, ti-o spun, fantezia e frumoasa iar adevarul e si mai frumos. Dar adevarul pe jumatate e teribil. Adori fantasticul si irealul. Dar acum eu am venit cu adevarat, pentru a savarsi o fapta cu neputinta de infaptuit.
    Statea tot cu spatele spre mine. Mi-am intins spre el mana dreapta.
    Mintea mea e lucida si ferma. Il voi elibera din lumea lui de fantasme. Ne vom putea vedea unul pe altul in aceasta lume adevarata.
    -Trezeste-te, dragule, trezeste-te!
    Mircea nu se intoarce, isi tine capul in jos, e hotarat sa nu se intoarca.
    -Ce vrei de la mine?
    -Pacea. Vreau sa-mi redai pacea.
    -Ha, Ha, isi da el capul pe spate, cum as putea eu sa-ti redau pacea, cand eu nu am pace in mine?
    Incepe sa rada. Mi-e frica. Spaima imi strange inima. Si-o fi pierdut mintile? De ce nu poate simti adevarul, frumusetea si binele? Il intreb deodata:
    -Cantai minunat la pian. Mai canti si acum?
    -Nu. M-am lasat de foarte multa vreme.
    -De ce?
    La ce bun? Pierdere de vreme.
    ..
    -Mircea, sunt aici, in biroul tau, o faptura umana din carne si sange. Nu un simbol, nu un mit. Asta nu inseamna nimic pentru tine? Beatrice s-a dus in paradis si acolo s-a intalnit cu Dante. Ea era o fantoma, o umbra, dar chiar nu inseamna nimic pentru tine ca eu am venit in viata cea adevarata?
    El a vorbit fara sa se intoarca, incet si inabusit:
    -E o minune. Ce minune! Le-as spune pesimistilor: cine stie care sunt puterile vietii? Ce se poate intampla si ce nu? Nu m-am gandit niciodata ca ar exista o sansa sa te intalnesc.
    -Bine, atunci intoarce-te cu fata.
    S-a rasucit spre mine, dar isi tinea capul plecat. Nu putea privi in sus, inca nu era pregatit sa ma intalneasca. Am pledat:
    -De ce nu ma privesti, Mircea? Ai scris in cartea ta ca, daca m-ai intalni, m-ai privi drept in ochi. Ai uitat?
    -Oh, asta a fost cu atata timp in urma!
    -Stii, lumea ma intreaba cat timp ai stat la noi. Cat ai stat, Mircea? Nu-mi pot aminti.
    -O mie de ani!
    -Da? Atunci mai stii cine esti tu? Cine suntem noi? Am venit sa te vad pe tine, cel pe care arma nu-l poate strapunge iar focul nu-l poate arde.
    El a spus in sanscrita: "na hanyate hanymane sharire", asta nu moare, cand trupul moare.
    -Bine, si atunci? Acel tu care nu are inceput, mijloc si sfarsit, pe acela am venit sa-l vad in tine. Daca ma vei privi, crede-ma, intr-o singura clipa am sa te duc exact in locul in care ne-am intalnit pentru prima oara.
    Mircea si-a ridicat fata. Ochii ii erau opaci. Oh, nu, cele mai rele temeri ale mele s-au adeverit: ochii lui au devenit de piatra. El nu va mai putea sa ma vada niciodata. Ce trebuie sa fac? Nu mai am puterea sa aduc lumina in ochii aceia, nu mai am lampa in mana, cine stie cand i s-a irosit uleuiul si cand i s-a stins palpairea, tot purtata de-a lungul acestui drum. Spaima m-a schimbat, nu mai sunt Amrita. Am redevenit o faptura muritoare, acum gandesc ca el: E intr-adevar prea tarziu
    Ma indrept spre usa printre mormanele de carti, cand aud vocea lui Mircea vorbind in urma mea:
    -Amrita, asteapta putin. De ce te lasi doborata acum, cand timp de atatia ani ai fost atat de curajoasa? Iti promit ca am sa vin la tine si, acolo, pe malurile Gangelui, am sa ma arat tie asa cum sunt eu cu adevarat."

    Dragostea nu moare - Maitreyi Devi
    Don't tell me the sky is the limit when there are footprints on the moon

    miercuri, 11 august 2010

    Chiar daca...

    "Chiar daca ma vei prinde sub plasa de otel
    N-am sa strig.
    Golurile se vor mari de la sine
    Destul ca sa-mi scot mana si sa cuprind luna.

    Si de vei face ziduri de piatra
    Nicicand n-ai sa zidesti inchisoare pentru mine.
    Pietrele se vor narui de la sine
    De indata ce voi aparea eu.

    Daca ma vei exila si ma vei trimite pe un ocean
    Intr-o barca gaurita
    Am sa desfid oceanul
    Si n-am sa pierd nici aceasta batalie marina.

    Sau daca ma vei trimite in desertul Saharei
    Unde nisipul dusmanos e fierbinte,
    Deodata va sufla parfum de iasomie
    Ca sa-mi umple serile pustii.

    Ai uitat ca intr-una din primele noastre dimineti
    Mi-ai pus in mana o sageata care poate ochi sunetul
    Si ca tu ai fost cel care m-a invatat
    Sa trag la tinta fara gres.

    Si azi, daca vrei sa ma umpli de intuneric
    De nu-mi mai pot vedea drumul,
    Fii sigur c-am sa netezesc cerul
    Si am sa umplu lumea de lumina intr-o noapte fara luna.

    N-ai decat sa stai cu spatele intors la mine,
    Am sa-ti umplu cerul cu un cantec
    Tacut ca o raza. Iar tu, mirat, n-ai sa stii
    De unde vine revarsarea aceasta de lumina."

    vineri, 23 iulie 2010

    Tonight the sunset means so much

    I've never felt this emptiness before

    miercuri, 14 iulie 2010

    Increderea

    A avea incredere in ceilalti e o dovada de putere dar si de incredere in tine. Atunci cand te deschizi in fata cuiva o faci stiind ca orice s-ar intampla tu ai putea sa treci peste o eventuala dezamagire si-ti asumi toare riscurile.
    In plus, cum ar fi sa traim toata viata, zi de zi, cu gandul ca cel de langa noi ne minte? Suna foarte trist..nu-i asa?
    Nu toti putem face asta, si in nici un caz cu toata lumea, dar stiu sigur ca avem nevoie de persoane in fata carora sa ne deschidem si in care sa avem incredere.
    Increderea este un instrument cu ajutorul caruia se construieste si se traieste.

    joi, 8 iulie 2010

    Criminal Minds

    Da...titlul are legatura cu serialul ce poarta acelasi nume. De cateva zile ma uit in fiecare zi, oricand imi gasesc timp liber, la cel putin 4 episoade. Cazuri peste cazuri, de-ti ramane inima in loc. Pentru mine e "the maximum thrill" ce pot suporta. Nu ma pot uita la vre-un film horror decat poate obligata si dupa ce-am avertizat pe toata lumea ca s-ar putea sa ma ascund sub pat, sa tip ca si cand totul s-ar intampla cu adevarat, sau sa ma ridic chiar in picioare de frica si emotie.
    Problema e alta despre care vreau sa vorbesc. Ultimul episod vizionat a avut cele mai profunde implicatii psihologice dupa parerea mea. Dintre toate a reusit sa imi provoace acea neliniste si m-a facut sa ma intreb: Oare eu ce-as fi facut?
    3 prietene foarte bune au fost rapite si lasate in frig, fara mancare si apa intr-un buncar. Li s-a spus ca salvarea depinde doar de ele, iar tot ce trebuie sa faca e sa decida."Una dintre voi trebuie sa moara! E alegerea voastra." Imi imaginez ca toata lumea crede ca nu ar fi in stare de asa ceva si ar alege sa moara de foame decat sa-si ucida unul din prieteni. Cel mai probabil e ca, la fel ca in serial, asta nu se va intampla. Cineva va muri in final. La inceput vei refuza categoric, dar pe masura ce timpul trece, foamea chinuindu-te nu vei mai cauta toate motivele pentru care sa nu faci ci pentru care sa faci. Instinctul de supravietuire e cel ce te va ghida de-acum incolo. Asta pana cand te salvezi si iti revine constiinta, trezita ca din somn. Un lucru ce te va urmari toata viata. Tot ce simteai, credeai despre tine,despre altii, nimic nu va mai fi la fel.
    Acesta e cosmarul suprem. Recunosc ca am si plans de data asta cu cele mai adevarate lacrimi. Am reusit sa ma individualizez cumva cu victimele si parca am putut simti frustrarea, frica nemasurata, teroarea si m-a dezechilibrat emotional.
    Oare tu ce-ai fi facut?

    duminică, 6 iunie 2010

    On fire

    marți, 1 iunie 2010

    Don't run

    Daca ploua nu-ti grabi pasii...!  Si nu fugi in cautarea unui adapost cu capul ascuns intre umeri si inghebosat, caci ploaia tot va cadea asupra ta. Uita si de umbrela...Paseste pragul usii si priveste spre cer. Sa nu-ti fie ciuda pe  picaturilor de apa care-ti spala fata, si-ti uda parul...Iti vei racori sufletul si simturile...pentru un moment vei fi unul cu natura.

    duminică, 23 mai 2010

    Justify




    Uneori cand merg pe strada ma gasesc zambind ...Apoi intalnesc privirea suspicioasa a celorlati: "Oare ce gluma si-a amintit in mijlocul strazii?"..."Si-a amintit de cineva!"..."Oare rade de mine?"...

    Dar cand se intampla am cea mai frumoasa zi...

    duminică, 16 mai 2010

    The Picture of Dorian Gray - Oscar Wilde

    .
    Sunt unele carti ce te marcheaza dezvaluindu-ti o lume noua, fantastica sau rupta din viata. Iti deschid ochii mintii sa poti vedea noi orizonturi. Si...ca un om orb ce vede pentru intaia oara soarele, devii prada luminii. Fugi de intuneric cautand stralucirea. Fugi de timp cautand nemurirea.

    Romanul lui Oscar Wilde-Portretul lui Dorian Gray, pe care am avut dorinta si placerea de a-l citi in limba materna a autorului, dezvaluie cititorului drama omului pentru care tineretea si frumusetea devin singurele lucruri importante in viata.

    "And beauty is a form of genius—
    is higher, indeed, than genius, as it needs no explanation.
    It is of the great facts of the world, like sunlight, or spring-time, or
    the reflection in dark waters of that silver shell we call the moon. It
    cannot be questioned. It has its divine right of sovereignty. It makes
    princes of those who have it. People say sometimes that beauty is only
    superficial.That may be so, but at least it is not so superficial as thought is.
    It is only shallow people who do not judge by appearances.
    The true mystery of the world is the visible, not the invisible. . ."

    Odata cu crearea portretului, Dorian Gray imbratiseaza efectele frumusetii nealterate si a pacatului. Isi vinde sufletul in schimbul tineretii.

    "How sad it is! I shall grow old, and horrible,
    and dreadful. But this picture will remain always young. It
    will never be older than this particular day of June...If it were
    only the other way! If it were I who was to be always young, and the
    picture that was to grow old! For that—for that—I would give everything!
    Yes, there is nothing in the whole world I would not give!
    I would give my soul for that!"

    Cunoaste iubirea pentru o tanara actrita fascinanta ce joaca in rolurile personajelor lui Shakespeare.
    “Sibyl Vane represented... all the heroines
    of romance—that she was Desdemona one night, and Ophelia
    the other; that if she died as Juliet, she came to life as Imogen.”

    Insa aceasta pasiune sfarseste in moarte. Fata se sinucide chiar in noaptea cand isi sacrifica cariera, demnitatea in fata lui Dorian. Acesta realizeaza ca nu a mai ramas nimic in ea din persoana pe care o iubiea si o paraseste imediat dupa marturisirea lui Sibyl Vane:

    “Dorian, Dorian,” she cried, “before I knew you, acting was the
    one reality of my life. It was only in the theatre that I lived. I thought
    that it was all true. I was Rosalind one night and Portia the other.
    The joy of Beatrice was my joy, and the sorrows of Cordelia were
    mine also. I believed in everything. The common people who acted
    with me seemed to me to be godlike. The painted scenes were my
    world. I knew nothing but shadows, and I thought them real.
    To-night, for the first time in my life, I saw through the hollowness,
    the sham, the silliness of the empty pageant in which I had always played.
    To-night, for the first time, I became conscious that the Romeo was hideous,
    and old, and painted, that the moonlight in the orchard was false, that the
    scenery was vulgar, and that the words I had to speak were unreal,
    were not my words, were not what I wanted to say. You had brought
    me something higher, something of which all art is but a reflection.
    You had made me understand what love really is."

    Dorian ii refuza sacrificiul, raspunzand la declaratia de iubire cu revolta si dispret.

    "Without your art, you are nothing.
    I would have made you famous, splendid, magnificent. The
    world would have worshipped you, and you would have borne my
    name. What are you now? A third-rate actress with a pretty face."

    A doua zi resimte vinovatie si decide sa se intoarca la Sibyl, dar e prea tarziu.

    Somehow, now that it has
    happened actually, and to me, it seems far too wonderful for tears.
    Here is the first passionate love-letter I have ever written in my life.
    Strange, that my first passionate love-letter should have been addressed
    to a dead girl. Can they feel, I wonder, those white silent
    people we call the dead? Sibyl! Can she feel, or know, or listen? Oh, how I loved her once! It seems years ago to me now. She was everything to me.
    Then came that dreadful night—was it really only last night?—
    when she played so badly, and my heart almostbroke.
    She explained it all to me. It was terribly pathetic. But I was
    not moved a bit. I thought her shallow.

    Odata cu acest act, portretul sufera prima schimbare: devine imaginea constiintei lui Dorian.

    "He felt that the time had really come for making his choice. Or had
    his choice already been made? Yes, life had decided that for him—
    life, and his own infinite curiosity about life. Eternal youth, infinite
    passion, pleasures subtle and secret, wild joys and wilder sins—he
    was to have all these things. The portrait was to bear the burden of his
    shame: that was all."

    Se altereaza cu fiecare fapta si gand rau, pe cand infatisarea lui Dorian ramane la fel de tanara si fascinanta. Traieste pentru placere, in placere.

    "Live! Live the wonderful life that is in you! Let nothing be
    lost upon you. Be always searching for new sensations. Be afraid of
    nothing. . . . A new Hedonism—that is what our century wants.
    You might be its visible symbol. With your personality there is nothing
    you could not do. The world belongs to you for a season..."

    Spre finalul cartii, Dorian isi accepta conditia de muritor. Incearca realizarea primei fapte bune, dar esueaza. Gandul ca sufletul sau nu are scapare si este definitiv corupt de egoism il impinge spre sinucidere.

    "It would kill this monstrous soul-life, and without its hideous warnings, he
    would be at peace."

    E liniste si vreme rea

    luni, 10 mai 2010

    8->



    You by the light
    Is the greatest find
    In a world full of wrong you're the thing that's right
    Finally made it through the lonely to the other side

    You said it again my heart's in motion
    Every word feels like a shooting star
    I'm at the edge of my emotions
    Watching the shadows burning in the dark,
    And I'm in love and I'm terrified.
    For the first time in the last time
    In my only life.

    This could be good
    It's already better than that
    And nothing's worse than knowing
    You're holding back
    I could be all that you needed
    If you let me try

    I only said it cause i mean it
    I only mean cause it's true
    So don't you doubt what i've been dreaming
    Cause it fills me up and holds me close
    Whenever i'm without you

    miercuri, 28 aprilie 2010

    O furnica mica mica...

    Stiu ca zilele trecute spuneam ca "putem face ce dorim cu viata noastra,cand dorim, daca dorim"...dar acum (in urma celor intamplate) ma simt ca o furnica in acvariul unui copilas. Cum ar putea o furnica captiva sa-si depaseasca conditia? Sa scape din acvariu-va fi zdrobita fara mila. Poate reuseste sa se ascunda o vreme si sa savureze din firimiturile scapate pe covor, dar la un timp ori libertatea ori i se va parea prea grea si se va intoarce in acvariu implorand iertare pentru dezertatie, ori prea dulce si se va intoarce sa salveze si restul furnicilor captive, iar cel mai posibil nu va fi crezuta si nebagata in seama ori omorata de celelalte pentru indrazneala de a le oferi speranta in ceva mai bun. (Doar ganduri si idei ravasite de cursul natural al vietii...)
    Recitind...mi-am adus aminte de Mitul Pesterii a lui Platon despre care am vorbit in liceu la ora de filosofie - se pare ca mi-a intrat cumva in subconstient.Cititi-l daca pana acum nu ati avut ocazia!

    miercuri, 21 aprilie 2010

    Long Way


    Calatorim cu gandul...prin lume, prin vise, iluzii si sperante. Uneori drumul e usor caci sta in firea noastra sa cutreieram, cu un tovaras la fel de aventurier ce isi imagineaza o destinatie asemanatoare cu a noastra... drumul e mai placut caci a ne
    impartasi bucuriile e la randu-i o bucurie.
    Alteori calatorim singuri...observam lumea, natura si minunatiile sale doar prin doi ochi...pana lipsa unui tovaras nu va mai apasa din cauza acelei frici de a ramane singuri si neinsemnati si vom putea aprecia eventualul, noul si singurul tovaras de drum pentru sufletul si mintea lui si nu ca pe acel scut necesar sa ne apere de singuratate, de noi insine.

    vineri, 2 aprilie 2010

    joi, 25 martie 2010

    bad bad bad...

    Ca niciodata…sufletul vibreaza la intuneric. Binele nu incita, raul da, binele nu atrage in cursa pe nimeni si nemultumeste din cauza aceasta, pe cand raul sondeaza in adancul fiintei pentru resursele nebanuite de egoism, razbunare, ironie, tradare. Mintea, imaginatia lucreaza la cotele cele mai inalte pentru a umple sufletul de otrava. Inceputul e mai greu, dar incetul cu incetul constiinta adoarme si-ti zice: Ce e binele? Nu exista fapta buna fara egoism! Bunatatea e ipocrizie!
    Simpatia este data mai putin celor care incearca sa ti-o castige, si mai mult o oferi celor care nu dau doi bani pe ea. Ti-a intors vreodata cineva spatele, dupa ce l-ai ajutat, i-ai fost umar de plans, cineva de care ti-a pasat atat de mult, cu care nu puteai fi rau pentru ca simteai ca are nevoie de cuvintele tale blande, pentru a se indrepta spre o persoana despre care ulterior iti povestea ca este nesimtita si rea? Rautatea atrage uneori mai multi oameni decat bunatatea...si poate ai observat: cate persoane cu care ai fost la un moment dat rau nu se intorc parca pentru o noua portie? si te intrebi de ce: pentru ca ii fascineaza gandul ca ei ar putea scoate la lumina binele din tine, pentru ca e una din modalitatile mai la indemana de a deveni un soi de eroi, si fata de ei insisi si fata de tine.
    -Look…Let me help you! You have the right to benefit of my expertise and teach you how to become one of the guys that the “elite” girls do love.
    -That by being mean to them?!
    -Sometimes…!
    -But I’m not that kind of guy…and I don’t want to be. So maybe the “elite” girls just are not for me then…but one of these days I’m going to meet a girl who really loves me. Maybe she won’t be what do you call “hot”, but I’ll think that she’s beautiful and I’ll tell her so. I won’t be mean to her because I won’t have to play games with her. I’ll just be the guy that she can always count on and that will be enough and she’ll be “elite” to me.
    (one tre hill quotes)

    marți, 23 martie 2010

    Learn my lesson

    Tonight the sunset means so much
    The one thing that you know you'll never touch
    Like the feeling, the real thing
    I reach out for that sweet dream

    But somehow the darkness wakes me up
    I've felt this emptiness before
    But all the times that I've been broken
    I still run right back for more

    You'd think that I'd learn my lesson by now
    You'd think that I'd somehow figure out
    That if you strike the match
    You're bound to feel the flame



    duminică, 7 februarie 2010

    Stop and Stare




    Stateai pe holul lung asteptand..."ce?" te intrebai, iar apoi raspunsul se ivea, apropiindu-se. Trecand pe langa tine ramaneai fara suflare...erai fascinata. Si atat de mult iti doreai sa faci parte cat de putin din viata lui, incat iti era ciuda pe fiecare persoana ce era prin preajma sa, care avea prilejul sa-i vorbeasca, sa-l atinga, sa-i cunoasca universul. Te gandeai ca nimeni nu merita mai mult decat tine acest privilegiu, ca ei nu apreciaza cat ai putea aprecia tu fiecare minut petrecut in prezenta lui...Te credeai cel mai norocos om de pe pamant cand iti oferea o privire. Simteai ca esti in stare de orice, cu exceptia unui singur lucru: de a intra in universul sau...
    Timpul a trecut, lucrurile s-au schimbat si totusi se repeta, cu alte persoane, cu alte circumstante.

    sâmbătă, 9 ianuarie 2010

    Intr-un liber schimb cu Universul




    Nu pot sa stau drept, merg cu toamna-n piept
    Vantu-n toate ranile ma doare
    Si pe orice drum, ca-ntr-un vers postum
    Vine frunza in intampinare

    Si-am sa-ti scriu scrisori pe tulpini de flori
    De lumina stelelor patrunse
    Si-un roman sa-ti scriu, folosind pe viu
    Sub umbra de nuc, tincturi de frunze

    Putredul accent a lovit atent
    Fiecare fir de iarba verde
    Clipe indigo, care incotro
    Sa n-avem motive de-a ne pierde

    Frunze iti trimit, scrise cu grafit
    Iar din albul iernii care vine
    Ce sa-ti mai insir, frunzele-n delir
    Te iubesc si ma gandesc la tine

    Nu vad pe unde merg, frunze cad din cer
    Si in tropot mi se-aude mersul
    Scriu scrisori pe foi, lacrimez in ploi
    Intr-un liber schimb cu universul

    Te iubesc profund, nu ma mai ascund
    In mine e toamna si ma doare
    Ce sa-ti spun acum, cad frunze pe drum
    Te astept cu multa nerabdare