Stiu ca zilele trecute spuneam ca "putem face ce dorim cu viata noastra,cand dorim, daca dorim"...dar acum (in urma celor intamplate) ma simt ca o furnica in acvariul unui copilas. Cum ar putea o furnica captiva sa-si depaseasca conditia? Sa scape din acvariu-va fi zdrobita fara mila. Poate reuseste sa se ascunda o vreme si sa savureze din firimiturile scapate pe covor, dar la un timp ori libertatea ori i se va parea prea grea si se va intoarce in acvariu implorand iertare pentru dezertatie, ori prea dulce si se va intoarce sa salveze si restul furnicilor captive, iar cel mai posibil nu va fi crezuta si nebagata in seama ori omorata de celelalte pentru indrazneala de a le oferi speranta in ceva mai bun. (Doar ganduri si idei ravasite de cursul natural al vietii...)
Recitind...mi-am adus aminte de Mitul Pesterii a lui Platon despre care am vorbit in liceu la ora de filosofie - se pare ca mi-a intrat cumva in subconstient.Cititi-l daca pana acum nu ati avut ocazia!
2 comentarii:
Important e ca suntem furnicute cu drepturi depline asupra majoritatii deciziilor pe care le luam in aceata viata. Asa ca nu-ti fie frica sa parasesti acvariul de teama reactiei celorlalti. Chiar daca acestia nu te vor intelege, doar tu ai invatat ca e bine sa fi egoista, deci nu vei fi nevoita sa te intorci sa deschizi ochii nimanui :).
Si ce, n-ai vazut furnici ce au realizat lucruri marete si i-au lasat pe toti cu ochii-n soare...
______________________________
"Autumn leaves inside my soul"
Foarte frumoasa postarea.Ca si celelalte.
Ai un stil aparte.
Si cat adevar.
Cred ca o sa ma apuc sa citesc si eu Mitul Pesterii a lui Platon.
Imi place comparatia cu o furnica.
Bafta in continuare.:)
Trimiteți un comentariu