marți, 24 aprilie 2012

Se mai intampla...

E uimitoare placerea unor oameni de a te face sa te simti ca si cand nu le-ai fost niciodata prieten cand stii in sufletul tau ca le-ai purtat de grija intr-un mod genuin.
Mi-amintesc o zi cand am iesit repede de la servici si am fugit prin magazine sa cumpar cadou pentru acea prietena de-atunci. De-abia reusisem sa strang banutii necesari, erau tot ce aveam dar atunci mi s-a parut ca ii folosesc in cel mai bun mod posibil. Am stat ore intregi pana am gasit ce imi doream si am avut grija sa impachetez in cel mai vesel mod posibil. Iar acum nici nu mai vorbeste cu mine. Si cel mai dificil lucru e ca nu stiu de ce.  M-am gandit la ea mereu, incat doream sa-i ofer ceva la intoarcerea mea definitiva, dar inca a ramas pe raftul bibliotecii mele. Imi va aminti de faptul ca oamenii te resping, nu apreciaza ce faci si uneori dau cu piciorul la tot ce-ai putut sa le oferi. Imi va aminti ca asa am facut si eu odata. Imi va aminti ca trebuie sa ma inconjor doar de oameni adevarati. Ca ce a fost din fericire nu mai este. Vremurile se schimba si mergem spre alte zari, unde gesturile noastre au valoare.
Cat poate gresi un om incat sa-l dai asa uitarii? Eu nu stiu...

Si la fel de uimitor este cand unii oameni se comporta ca si cand esti obligat sa continui sa-i ridici in slavi. Nici macar de prietenie adevarata nu-s in stare, dar ei o solicita de la altii, ca pe o obligatie fata de persoana lor egocentrista. De-a dreptul niste vampiri sociali. Ce sug toata forta vitala din tine, tot ce ai avut...pana te lasa intr-un sant cand termina cu tine. Ei nu insista, nu se baga in sufletul tau pentru ca au prea mult orgoliu de sine, dar tu nu ai voie sa posezi asa ceva. Oameni ce au mereu pretentia ca lor li se cuvine totul pentru ca altii au fost prea prosti si le-au cazut in capcana lor de oameni foarte draguti aparent, dar ce abia asteapta sa te doboare cu prima ocazie.

Si e uimitor cum am ajuns sa ma frustreze astfel de lucruri cand nici nu ar trebui sa le bag in seama. Dar m-am saturat de pseudo-grija, oameni ce stau degeaba, oameni ce se dau mari iubitori de natura, ce nu stiu sa incurajeze un om, ce mereu au gandul ca ce fac ei e mai important decat ce fac altii, de oameni care se plang de alti oameni (aici azi fac prezenta si eu), care se plang de faptul ca nu exista prietenie, ca prietenii adevarati nu ii injunghie pe la spate, de oamenii ce nu produc nimic, ce stau pe spinarea altora ca o capusa, de plangaciosi si plangacioase, de oamenii ce se streseaza pentru absolut fiecare lucru marunt din viata lor la fel de marunta, de oamenii ce au noroc chior, fara sa munceasca pentru ce au si etc. Is satula si de mine, don't worry...

2 comentarii:

Marius spunea...

Eu merg pe principiul ca norocul ti-l faci singur si sa comentezi la ceea ce comenteaza altcineva inseamna doar ca si tu devii "capusa" la randul tau. Muncesti si pt noroc, dar inainte trebuie sa inveti sa muncesti. PS: invata din ce scrii ca altfel devii ceea ce scrii.

3M spunea...

si prin comentariul tau la comentariul meu despre comentariile altora intregesti cercul...asta dupa teoria ta:p, pe care desigur o impartasesc. Sa dea domnu sa invat din ce-am scris! Sanatate!